"Regele Mihai: Drumul către casă"

Organizat de Palatul Culturii
JOI, 16 NOI
19:00
Joi, Noi 16, 2023 • 19:00
acum un an
Palatul Culturii
str. Albert Berger, nr. 10, Bistrița (BN), România
"Regele Mihai: Drumul către casă"

"Regele Mihai: Drumul către casă"

Asociația Principele Nicolae ajunge la Bistrița cu proiectul “Istoria Regalității în școli”, joi 16 noiembrie.

Cu această ocazie, la Palatul Culturii, de la ora 19.00, va avea loc proiecția documentarului “Regele Mihai: Drumul către casă”, realizat în 2021, la sărbătorirea a 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai I al României.

La eveniment va participa Principele Nicolae.

Intrarea este liberă.

Filmul spune povestea dramatică a ultimului rege al României, care l-a sfidat pe Hitler într-un moment de cotitură al celui de-al Doilea Război Mondial, pentru a fi apoi detronat și exilat din patria sa de către comuniști. Documentarul prezintă interviuri cu familia Regelui, consilieri și prieteni apropiați, dar și un interviu cu soțul Reginei Elisabeta a II-a, Prințul Philip. Valoarea istorică a filmului este îmbogățită cu înregistrări din arhiva de familiei filmate chiar de Regele Mihai, documente desecretizate din arhivele Securității și CIA, precum și cu relatările istoricilor occidentali și români.

https://timponline.ro/regele-mihai-drumul-catre-casa-la-palatul-culturii-in-prezenta-principelui-nicolae/

Cunoști pe cineva care ar putea fi interesat? Trimite-i un link la eveniment prin email, Whatsapp, Facebook sau Twitter.

Locație

Palatul Culturii

str. Albert Berger, nr. 10
Bistrița (BN), Bistrița-Năsăud, România

Bistrița

Palatul Culturii din Bistrița

Edificiul cu arhitectură vieneză, leagănul culturii bistrițene de peste 120 de ani.

În apropiere
  • Edificiul cu arhitectură vieneză, leagănul culturii bistrițene de peste 120 de ani.

  • Misteriosul turn al cetății medievale Bistrița, o mărturie vie a istoriei zbuciumate a orașului

  • Unul dintre cele mai reprezentative monumente istorice în stil baroc din municipiul Bistrița

  • O clădire importantă aflată în inima Bistriței care adăpostește funcțiile administrative ale orașului încă din secolul XIV.

  • Biserica cu cel mai înalt turn medieval din România situată la răscruce de drumuri în Piața Centrală