Asociația Principele Nicolae ajunge la Bistrița cu proiectul “Istoria Regalității în școli”, joi 16 noiembrie.
Cu această ocazie, la Palatul Culturii, de la ora 19.00, va avea loc proiecția documentarului “Regele Mihai: Drumul către casă”, realizat în 2021, la sărbătorirea a 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai I al României.
La eveniment va participa Principele Nicolae.
Intrarea este liberă.
Filmul spune povestea dramatică a ultimului rege al României, care l-a sfidat pe Hitler într-un moment de cotitură al celui de-al Doilea Război Mondial, pentru a fi apoi detronat și exilat din patria sa de către comuniști. Documentarul prezintă interviuri cu familia Regelui, consilieri și prieteni apropiați, dar și un interviu cu soțul Reginei Elisabeta a II-a, Prințul Philip. Valoarea istorică a filmului este îmbogățită cu înregistrări din arhiva de familiei filmate chiar de Regele Mihai, documente desecretizate din arhivele Securității și CIA, precum și cu relatările istoricilor occidentali și români.
Cunoști pe cineva care ar putea fi interesat? Trimite-i un link la eveniment prin email, Whatsapp, Facebook sau Twitter.