Rețeta Fericirii

MAR, 7 NOI
17:30
Marți, Noi 7, 2023 • 17:30
acum un an
Palatul Culturii
str. Albert Berger, nr. 10, Bistrița (BN), România
Rețeta Fericirii

Rețeta Fericirii

Marți, 7 noiembrie 2023, ora 18:00, la Palatul Culturii din Bistrița, va avea loc conferința cu titlul “Rețeta Fericirii”, susținută de scriitorul Cornel Constantin Ciomâzgă.

Acest eveniment de excepție este organizat de Primăria Municipiului Bistrița și de Centrul Cultural Municipal “George Coșbuc”.

Prelegerea scriitorului Cornel Constantin Ciomâzgă este despre cele mai importante lucruri și nevoi pentru care întreaga omenire se zbate, căutând ceea ce se numește fericire.

Evenimentul va fi precedat de prezentarea cărții "Apocalipsa why not", al treilea roman al scriitorului Cornel Constantin Ciomâzgă, lansat de curând, completând astfel galeria noului gen literar, numit Romanul Catehetic Realist, consacrat de acesta.

Autorul afirmă despre noua sa carte că
“… ea este una pe care lumea a așteptat’o până ieri. Astăzi există!
Năucitoarele adevăruri conținute de această carte, cazuistica extraordinară și introspecțiile ființiale unice, inedite și neobișnuit de spectaculoase, o alătură celorlalte două cărți, socotită și ea deja un adevărat best-seller. Această carte redefinește condiția binelui!
Ea este despre renaștere, despre reînnoire, despre viață, despre un altfel de viață, despre o lume ce va fi, musai, fericită!”


INTRAREA VA FI LIBERĂ!

CÂTE CEVA DESPRE Cornel Constantin CIOMÂZGĂ

S-a născut la 28 martie 1956. A debutat sub pseudonimul Cornel Cupşa, publicând între anii 1980-1990 tablete satirice, eseuri şi versuri în presa vremii din România.
În 1990 a fost redactor la Revista „Zig-Zag”, săptămânalul cu cel mai mare impact şi tiraj existent vreodată în România postrevoluționară.
Tot atunci a fost și redactor la Săptămânalul „Tinerama”.
În 1991 a fost Redactor-Șef al primului post de radio particular din România: „Fun-Radio“. Între anii 1992 şi 1996 a fost Director General la „Radio Tinerama”.
Între 1993 şi 2003 a fost Preşedintele Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni - Filiala România.

A fost Profesor la Școala Superioară de Jurnalistică, fiind autorul cursurilor: „Arta interviului şi Talk-show-ul“ şi „Reportajul de la relatare la literatură”.
A fost Director Media la Forumul Internaţional „Adunarea regiunilor Europei de la Iaşi 1998“.
În 2000 a realizat filmul documentar „SEMNE”, vorbind pentru prima dat despre moaştele preotului Ilie Lăcătuşu.
În 2001 a realizat primul Curs de Psihologie Creştin Ortodoxă.
Între anii 1990 şi 2002 a fost publicist, scriind editoriale, interviuri, comentarii, eseuri şi reportaje pentru publicațiile: „România Liberă”, „Zig-Zag”, „Tinerama”, „Ziua”, „Libertatea”, „Lumea Liberă” — New York, „Curentul” şi altele.

În 1990 a creat primul format de emisiune talk-show din România, realizând astfel peste 200 de emisiuni talk-show radiofonic cu cele mai importante personalităţi ale vremii, stabilind adevărate recorduri de audiență.
În anul 2004 a publicat prima sa carte LUCRAREA, care a devenit îndată best seller. În 2014 a publicat SE ÎNTORC MORȚII ACASĂ, cel de’al doilea best seller.

Activitatea sa profesională a fost răsplătită cu numeroase premii:
- Premiul Marconi pentru activitate publicistică,
- Premiul Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni,
- Premiul Fundaţiei Secolul XXI.
- Premiul Asociaţiei 21 Decembrie.
- Premiul Comitetului Naţional UNICEF.
- Premiul de Excelență la Festivalul Internațional de Carte - Cluj 2014.
- Premiul Special “Cartea care Dăinuie”, la Festivalul Internațional de Carte Transilvania - Cluj 2016.
- Premiul de Excelență la Târgul Internațional de Carte Astra Sibiu - 2016.
- Premiul de Excelență acordat de Fundația Conștiința - Ploiești 2021 și 2023. Și altele.

Cunoști pe cineva care ar putea fi interesat? Trimite-i un link la eveniment prin email, Whatsapp, Facebook sau Twitter.

Locație

Palatul Culturii

str. Albert Berger, nr. 10
Bistrița (BN), Bistrița-Năsăud, România

Bistrița

Palatul Culturii din Bistrița

Edificiul cu arhitectură vieneză, leagănul culturii bistrițene de peste 120 de ani.

În apropiere
  • Edificiul cu arhitectură vieneză, leagănul culturii bistrițene de peste 120 de ani.

  • Misteriosul turn al cetății medievale Bistrița, o mărturie vie a istoriei zbuciumate a orașului

  • Unul dintre cele mai reprezentative monumente istorice în stil baroc din municipiul Bistrița

  • O clădire importantă aflată în inima Bistriței care adăpostește funcțiile administrative ale orașului încă din secolul XIV.

  • Biserica cu cel mai înalt turn medieval din România situată la răscruce de drumuri în Piața Centrală