Festivalul de Arte Vechi

0 date rămase · Organizat de Asociația Culturală Bistrița Medievală
Joi, Oct 5, 2023 • De la 16:00
acum un an
Casa Argintarului
Strada Dornei, nr. 5, Bistrița (BN), România
Festivalul de Arte Vechi

Festivalul de Arte Vechi

Festivalul de Arte Vechi, ajuns la ediția a III-a, readuce în burgul Bistriței atmosfera de acum sute de ani, prin concerte de muzică veche, expoziții, ateliere de creație și restaurare, storytelling, târg de meșteșuguri vii, dansuri din perioada de glorie a cetății.

Moștenirea istorică și culturală locală constituie un element semnificativ al brandului Poarta Transilvaniei și au un rol cheie în dezvoltarea durabilă, iar punerea lor în valoare prin evenimente culturale care facilitează cunoașterea istoriei locale, a elementelor caracteristice fiecărei perioade istorice și măsura în care acestea sunt reflectate în patrimoniul cultural material și imaterial, este o necesitate și un act de onoare. Este exact ce își propune Festivalul de arte vechi, un proiect inițiat de Asociația Culturală Bistrița Medievală și finanțat din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general de către Primăria Municipiului Bistrița și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.

În perioada 5-8 octombrie 2023, publicul larg va putea să intre în conexiune cu moștenirea istorică și culturală prin concerte de muzică veche cu elevii și cadrele didactice ale Liceului de Muzică „Tudor Jarda” și cu formația Musica Profana, ateliere de creație cu Vlad Bodașca și Adrian Solcan, dansuri renascentiste cu grupul Renaissance, tururi ghidate cu voluntarii EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud și ai Serviciului Politici Publice Educație, Tineret, Turism și Sport din cadrul Primăriei municipiului Bistrița, expoziții și ateliere de punere în valoare a patrimoniului în parteneriat cu Asociația Petrus Italus Trust, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și Liceul de arte ”Corneliu Baba”, târguri de produse tradiționale și meșteșuguri Produs în Bistrița-Năsăud, ateliere educative și alte activități interactive. Cu această ocazie, Biserica Evanghelică din Bistrița, proaspăt reinaugurată după un proces elaborat de restaurare, își va redeschide porțile sâmbătă, 7 octombrie pentru un eveniment complex, al cărui punct culminant va fi spectacolul extraordinar de muzică veche, cu instrumente de epocă, al formației Musica Profana.

Programul festivalului poate fi accesat on-line pe www.bistritamedievala.ro, caietul de program al fiecărui recital în parte, urmând a fi disponibil pe pagina de Facebook a evenimentului https://www.facebook.com/artevechibistritamedievala

Parteneri: Asociația „Produs în Bistrița-Năsăud”, Centrul EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud, Universitatea Babeș-Bolyai extensia Bistrița, Facultatea de Geografie, specializarea Geografia Turismului, Asociația Petrus Italus Trust, Fundația Societatea de Concerte Bistrița, Liceul de muzică Tudor Jarda, Bodo Gallery, Primăria Galații Bistriței, Școala Gimnazială ”Grigore Herinean” Galații Bistriței

Proiectul Festivalul de arte vechi vizează să sprijine eforturile autorităților locale de valorizare a moștenirii culturale, în măsură să creeze avantaje pentru diferențiere și să-i sporească atractivitatea, prin efortul integrat al parteneriatului, ce reunește actori sociali cu expertiză în domeniile vizate de proiect, în realizarea de activități cu un caracter aparte, de impact regional/ național/ internațional, ce îmbină valorizarea elementelor de patrimoniu cultural material și construit cu cele de patrimoniu imaterial, activități educative non-formale destinate, în mod special tinerilor, și de voluntariat.

Festivalul de arte vechi, ediția a III-a

Bistrița 2023

Program

  • Joi, 5 octombrie
    Casa Argintarului – Centrul German Bistrița, Str. Dornei nr. 5
    Ora 16:00 – Atelier de storytelling cu John Row (Marea Britanie), în parteneriat cu Asociația Produs în Bistrița-Năsăud, Extensia Bistrița a Universității Babeș-Bolyai – Facultatea de Geografie, Liceul de Arte „Corneliu Baba”, Liceul de Muzică „Tudor Jarda”, Primăria Galații Bistriței, Școala Gimnazială ”Grigore Herinean” Galații Bistriței
    Înscrieri în limita locurilor disponibile la nr. de WhatsApp 0726378603 sau e-mail bistritamedievala@gmail.com

  • Vineri, 6 octombrie

    • Bodo Art Gallery – Pietonal, Str. Liviu Rebreanu nr. 20

      • Ora 15:00 – 18:30 – Atelier de sculptură, olărit și pictură cu Vlad Bodașca și Adrian Solcan.
        Înscrieri, în limita locurilor disponibile, la nr. de WhatsApp 0726378603 sau e-mail bistritamedievala@gmail.com

      • Ora 17:00Recital de muzică veche cu elevii și profesorii Liceului de Muzică „Tudor Jarda”

  • Sâmbătă, 7 octombrie

    • Pietonalul Liviu Rebreanu
      Ora 15.30 – Dansuri renascentiste cu grupul Renaissance (Deva)

    • Biserica Evanghelică

      • Ora 16:00:
        Descoperă tainele cetății! – Tur ghidat al centrului istoric cu plecare din fața Bisericii Evanghelice, în parteneriat cu Centrul EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud

      • Ora 17:00:
        Dansuri renascentiste cu grupul Renaissance (Deva)

      • Workshop & expoziție foto „Restaurarea Bisericilor Evanghelice din Bistrița și Vermeș, exemple de bune practici”, în parteneriat cu Asociația Petrus Italus Trust, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și Liceul de arte ”Corneliu Baba”. Prezintă: istoric Vasile Duda, arheolog Radu Zăgreanu, artist plastic Sever Moldovan, arhitect Lavinia Cociubei.

      • Tururi ghidate în Biserica Evanghelica oferite de voluntarii Serviciului Politici Publice Educație, Tineret, Turism și Sport din cadrul Primăriei Bistrița

      • Ora 18.00 – Dansuri renascentiste cu grupulRenaissance (Deva)

      • Spectacol extraordinarcu formația de muzică vecheMusica Profana (Ungaria)

    • Piața Mică
      Ora 09:00 – 14:00 – Târg de bunătăți tradiționale Produs în Bistrița-Năsăud

În perioada 6 – 8 octombrie:
Pietonalul Liviu Rebreanu
Târgul de meșteșuguri viiProdus în Bistrița-Năsăud

https://bistritamedievala.ro/event/festivalul-de-arte-vechi-2023/

Cunoști pe cineva care ar putea fi interesat? Trimite-i un link la eveniment prin email, Whatsapp, Facebook sau Twitter.

Locație

Casa Argintarului

Strada Dornei, nr. 5
Bistrița (BN), Bistrița-Năsăud, România

Bistrița

Casa Argintarului

Monument de arhitectură renascentist

În apropiere