Concert Aniversar 25 ani: Concert Cameral

LUN, 18 NOI
18:00
în 3 zile
Centrul Multicultural Sinagoga Bistrița
General Grigore Balan 10, Bistrița (BN), România
Concert Aniversar 25 ani: Concert Cameral

Concert Aniversar 25 ani: Concert Cameral

Avem bucuria să vă invităm luni 18 noiembrie, ora 18.00, la Sinagogă, la un

CONCERT CAMERAL EXTRAORDINAR

cu violonistul

GILLES APAP
Dirijor şi solist

În program:

1. Friz Kreisler - Praeludium şi Allegro în stilul lui Pugnani
2. Tulip Jig - Marc Perrone, Gilles Apap
3. Antonio Vivaldi - Vara (partea III)
4. Spring Waltz -adaptare muzică tradiţională
5. Man Around the Horn - adaptare muzică tradiţională
6. Dracula Breakdown - adaptare muzică tradiţională
7. Java Manouche - Gilles Apap
8. Berceuse - Gabriel Fauré
9. Lonesome Moonlight Waltz - Gilles Apap
10. Old Dangerfield - Gilles Apap
11. Irish Polka Medley - adaptare muzică tradiţională

Bilet 30 RON

Pentru turneul din acest an, pe lângă mici bijuterii din repertoriul clasic, Gilles ne-a pregătit câteva lucrări inspirate din muzica tradițională irlandeză și americană.

De multe ori Gilles cântă fără dirijor, invitându-i pe muzicieni să elibereze energii creative și să asume fațete noi ale interpretării lor. Adoră să se miște pe scenă în timpul concertelor, printre muzicieni, sau uneori chiar coborând în sală. Alteori angajează orchestrele în mișcare în sală, ori le pune să cânte în picioare - de fiecare dată cu un rezultat extraordinar și realizând momente unice și memorabile.

Gilles este îndrăgostit de România și de muzica românească, cultă sau folclorică. Cântă Enescu cu adâncă reverență și cu un “suflu românesc” irezistibil. Se întâlnește cu mare bucurie cu lăutari din România – fie ei români, maghiari sau romi - pentru a cânta de plăcere, sau pentru a învăța muzici noi. În fine, are o mulțime de prieteni români presărați în toată lumea, în cadrul marilor orchestre simfonice.

” Pentru mine, sunteți exemplul de muzician al secolului XXI. Reprezentați direcția în care ar trebui să evolueze muzica; pe de o parte, respectarea patrimonială a prețioaselor opere clasice [...]; pe de altă parte, descoperirea muzicii contemporane [populare] și a elementului său creator, nu numai în improvizație, ci și în interpretare. ” - Yehudi Menuhin

Descris de Yehudi Menuhin drept ''un adevărat violonist al secolului XXI'', Gilles Apap este cunoscut pentru virtuozitatea sa, abordarea unică a muzicii și abilitatea de a aduce bucurie în fiecare sală de concert. El oferă interpretări distinctive ale repertoriului clasic standard, combinate cu genuri precum jazzul și folclorul din întreaga lume, iar rezultatul este o un eveniment muzical care traversează granițele dintre stiluri.

Născut în Algeria într-o familie franceză, Gilles a început să cânte de la o vârstă fragedă și și-a început studiile în Franța. Ulterior, s-a mutat în America și și-a continuat studiile la Institutul Curtis, alegând să se stabilească în California. Foarte devreme în cariera sa a decis să se îndepărteze de constrângerile industriei muzicale internaționale, căutându-și propria cale dincolo de convențiile și așteptările legate de o carieră convenţională.

În calitate de solist, Gilles a cântat cu orchestre precum Leipzig Gewandhaus, San Francisco și Vancouver Symphony, Hamburg Philharmonic, Boston Philharmonic, Berliner Symphoniker, Russian National Philharmonic, Israel Philharmonic, deseori dirijând și interpretând o listă extinsă de concerte pentru vioară.

Cu cvartetul său „The Colors of Invention” (vioară, acordeon, contrabas și cimbalom), Gilles prezintă muzică de cameră cu o fuziune de piese clasice de la Vivaldi, Ravel și Bartok cu melodii populare tradiționale. Formația de Ethno Jazz „Meduoteran” (vioară, acordeon și saz) este unul dintre cele mai recente proiecte în care Gilles este implicat, performând la diverse festivaluri de jazz și folk din Europa. „The Transylvanian Mountain Boys” este o altă formație crossover de mare succes, formată de Gilles, împreună cu care concertează în întreaga lume și au lansat 3 CD-uri pentru Sony Classical. Gilles a ocupat poziția de lider artistic al Nordic Chamber Orchestra până în sezonul 2017/2018.

Pe lângă interpretare, Gilles este foarte implicat în educație, filozofia sa didactică fiind strâns legată de diversitatea culturală și de libertatea de interpretare prin improvizație.

Cunoști pe cineva care ar putea fi interesat? Trimite-i un link la eveniment prin email, Whatsapp, Facebook sau Twitter.

Locație

Centrul Multicultural Sinagoga Bistrița

General Grigore Balan 10
Bistrița (BN), Bistrița-Năsăud, România
În apropiere