Universul Copilăriei

VIN, 14 IUN
De la 11:00
Vineri, Iun 14, 2024 • De la 11:00
acum 4 luni
Muzeul Grăniceresc Năsăudean
B-dul Grănicerilor nr. 25, Năsăud (BN), România
Universul Copilăriei

Universul Copilăriei

Expoziţie dedicată copilăriei la Muzeul Grăniceresc Năsăudean.

În cadrul manifestărilor cultural-artistice prilejuite de „Zilele Oraşului Năsăud” (ediţia a XX-a), Muzeul Grăniceresc Năsăudean, parte a Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud, a pregătit o frumoasă expoziţie dedicată copilăriei şi obiectelor care, în deceniile trecute, au adus bucurie şi emoţie în sufletele celor mici. Intitulată sugestiv „Universul copilăriei”, expoziţia prezintă o parte din colecţia de păpuşi şi jucării adunate, cu multă trudă şi pasiune, de către Silvia Floarea Tóth, originară din localitatea Mocod, cunoscută în special de către iubitorii portului popular autentic din zona Năsăudului, pe care l-a promovat cu mare succes în ţară şi străinătate.

Evenimentul de la muzeul din Năsăud se adresează, deopotrivă, atât copiilor, care pot descoperi jucăriile părinţilor şi bunicilor, cât şi adulţilor, care au astfel ocazia să redescopere jucăriile ce le-au adus fericirea cu ani în urmă sau să întâlnească altele, pe care nu le-au cunoscut anterior. Expoziţia este însoţită de numeroase imagini fotografice, mai vechi sau mai noi, care au darul să transpună şi mai mult privitorii într-o lume a inocenţei.

Vernisajul va avea loc vineri, 14 iunie 2024, ora 1100.

Vă aşteptăm cu drag!

Cunoști pe cineva care ar putea fi interesat? Trimite-i un link la eveniment prin email, Whatsapp, Facebook sau Twitter.

Locație

Muzeul Grăniceresc Năsăudean

B-dul Grănicerilor nr. 25
Năsăud (BN), Bistrița-Năsăud, România

Năsăud

Muzeul Grăniceresc Năsăudean

Povestea impresionantă a ținutului năsăudean păstrată într-o clădire monument istoric

În apropiere