Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud vă invită vineri, 13 decembrie 2024, ora 17.00, la vernisarea expoziției cu titlul "Arcadia Urbană" a bistrițencei Diana Borza.
Arcadia ca pretext al expoziției de față, atopiegenerică a umanității, situare în basmele antichității grecești și loc al fericirii paradisiace, este conceput ca proiecție distinctivă a realității contemporane. Fiindcă în călătoriile/investigațiile sale, Diana Borza, aceeași autoare a proiectului precedent cu titlul "Borderlands", asociază realitatea și imaginarul, subliniind faptul că utopia și distopia se află în același loc. Pentru aceasta profesoara și artista, alcătuind ansamblaje pe care le realizează din seturi de fotografie documentară, colaje și picturi – sub tutoriatul lui Ioan Augustin Pop – ne invită să reflectăm asupra relației dintre basm și contingență, dintre om și mediul neecologic social, mai precis dintre cetățean și contradicțiile urbane.
Cunoști pe cineva care ar putea fi interesat? Trimite-i un link la eveniment prin email, Whatsapp, Facebook sau Twitter.