O NOUĂ CASĂ A POEZIEI !
Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud organizează în acest an, la Casa Colecțiilor și a Documentelor de Patrimoniu, festivalul de literatură „Serile de la Casa Colecțiilor”, aflat la prima ediție.
Scriitori bistriţeni se întâlnesc aici pentru lecturi publice, conferințe, dezbateri, lansări de carte, prezentări de reviste, recitaluri de poezie şi muzică, într-un spațiu generos, ce adăpostește comori de carte veche, periodice, manuscrise etc.
Pe parcursul a trei seri, între 7 şi 9 august 2024, începând cu ora 18:00, Casa Colecțiilor devine gazdă generoasă pentru mulți scriitori. Oaspete de onoare va fi și anul acesta poetul, prozatorul, traducătorul și eseistul Aurel Rău, născut în Josenii Bârgăului, în urmă cu nouăzeci si patru de ani, cel care a condus aproape cinci decenii revista de cultură „Steaua”, și care a dat culturii noastre peste patruzeci de titluri originale, dar și numeroase traduceri din marii poeți ai lumii.
La întâlnirea din acest an și-au anunțat participarea mulți scriitori bistrițeni, dintre care îi amintim pe Nicolae Avram, Mircea Gelu Buta, Ioan Cioba, Dorel Cosma, David Dorian, Vasile V. Filip, Daniela Fulga, Vasile Găurean, Laura Goia, Menuț Maximinian, Mircea Măluț, Gheorghe Mizgan, Laura Munteanu, Liviu Ioan Mureșan, Silvia Ionela Mureșan, Corina Negrea, Olimpiu Nușfelean, Alexandru Oltean, Maria Olteanu, Mirela Orban, Petru Rai, Laura Roșca, Atila Racz, Veronica Știr, Victor Știr, Marilena Toxin, Doina Vamoș, Gelu Vlașin, precum și tineri creatori de literatură coordonați de profesoara Silvia Ionela Nușfelean.
Serile de la Casa Colecțiilor continuă întâlnirile anuale ale scriitorilor bistrițeni desfășurate, mai bine de un deceniu, la Casa Memorială „Andrei Mureșanu”. Noul spațiu al Bibliotecii Județene „George Coșbuc”, adăpostind cărți și manuscrise de valoare ale unor mari personalități ale culturii noastre, a fost gândit de scriitorul Ioan Pintea, directorul instituției, și ca loc de întâlnire a iubitorilor de cultură cu literatura, cu artele plastice, cu muzica.
La maratonul de lecturi publice din acest an sunt invitați iubitorii de literatură și muzică, scriitori consacrați, dar și tineri cu aspirații la arta scrisului. Serile se doresc a fi loc de întâlnire, de sărbătoare pentru creatori de toate genurile. La finalul festivalului, se vor decerna premii care să răsplătească reușitele pe plan editorial ale scriitorilor invitați.
Cunoști pe cineva care ar putea fi interesat? Trimite-i un link la eveniment prin email, Whatsapp, Facebook sau Twitter.