Școala de vară Castel Viu

Iulie 29 - August 4, 2024
Castelul Teleki
nr. 12, Poșmus (Șieu), România
Școala de vară Castel Viu

Școala de vară Castel Viu

În perioada 29 iulie – 4 august, are loc școala de varăCastel Viu, o săptămână de activități cultural-educative centrate pe legătura localnicilor cu Castelul Teleki din Posmuș. Toate activitățile proiectului Castel Viu sunt gratuite, adresate comunității locale și se desfășoară în spațiul muzeal, în parcul și împrejurimile castelului, precum și în alte locuri din sat.

Școala de vară de la Posmuș își propune să activeze practici colaborative de dezvoltare locală prin facilitarea întâlnirilor între cetățeni, autorități și specialiști invitați, cu scopul de a genera un dialog social relevant. O miză importantă a Școlii de vară este componenta dedicată studenților Universității Babeș-Bolyai care vor lua parte la procesul de intervenție culturală, având ocazia să pună în practică conceptele teoretice prin metode interdisciplinare.

  • În fiecare zi de marți, până sâmbătă, între orele 9.00 – 13.00, copiii din Posmuș sunt invitați să participe la activități creative, vor fi organizate ateliere de foto-film și dans coordonate de Daniel Iftene și Carla Waltner.

  • Miercuri 31 iulie, de la ora 19.00, localnicii sunt așteptați la o serie de tururi ghidate la Castel.

  • Tot miercuri, de la ora 20.00 are loc evenimentul Noi din Posmuș / Noi în Posmuș, publicul fiind invitat la o seară cu muzică, dans și voie bună, animată de dansatori locali, alături de Angel Urs, Călin Dumitrean & Raluca Dumbrăvan.

  • Vineri și sâmbătă seara, de la ora 21.30, organizatorii vă invită la Cineva / Cinema la Castel. Vineri va fi proiectat filmul documentar ”Vulturii din Țaga” (2022), iar sâmbătă vor fi filme de scurt metraj ale studenților Facultății de Teatru și Film, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.

  • Duminică seara, de la ora 19.00, toți localnicii și vizitatorii Posmușului sunt așteptați la evenimentul numit Serbare pentru cei mici / Sărbătoare pentru cei mari. Participanții și facilitatorii atelierelor vor prezenta publicului realizările lor, după cele 5 zile de activități, iar de la ora 20.00 urmează o ultimă seară de muzică și dans, cu participarea lui Angel Urs, Călin Dumitrean & Raluca Dumbrăvan și a Ansamblului folcloric Măgura Șieului.

  • În cadrul Școlii de vară vor avea loc și conferințe de specialitate și discuții cu profesioniști din domeniul culturii, educației, economiei, sociologiei, administrației publice și mediul de afaceri. Acestea sunt programate de la ora 15.00, marți, joi și vineri. 

Programul complet este disponibil pe site-ul organizatorului proiectului: https://www.petrusitalus.com

Cunoști pe cineva care ar putea fi interesat? Trimite-i un link la eveniment prin email, Whatsapp, Facebook sau Twitter.

Locație

Castelul Teleki

nr. 12
Poșmus (Șieu), Bistrița-Năsăud, România

Poșmus

Castelul Teleki din Posmuș

Castelul readus la viață care așteaptă să fie redescoperit

În apropiere
  • Castelul readus la viață care așteaptă să fie redescoperit

  • Misteriosul turn al cetății medievale Bistrița, o mărturie vie a istoriei zbuciumate a orașului

  • Edificiul cu arhitectură vieneză, leagănul culturii bistrițene de peste 120 de ani.

  • Clădirea cunoscută de bistrițeni ca fosta Şcoala Generală Nr. 2 din Bistrița are o istorie îndelungată dar strâns legată de învățământul orașului.

  • Sediul Casei de Cultură a Sindicatelor, a două unități de învățământ superior și a multor evenimente culturale.