Fosta Bibliotecă Județeană
Una dintre cele cinci clădiri din Bistrița atribuite stilului Art Nouveau
Fosta Bibliotecă Judeţeană
Chiar dacă la ora actuală se află într-un stadiu avansat de degradare, în vremurile de glorie era o clădire impozantă construită la sfârşitul secolului al XIX-lea în stil Art Nouveau, un stil apreciat în toată Europa pentru că a reprezentat libertatea de creație în arhitectura de la începutul anilor 1900. Situată pe strada Gării numărul 2, clădirea a fost reședința familiei Elenei Dan, fiica lui Demetriu Ciuta, cel care a construit impunătoarea clădire învecinată, cunoscută ca Poșta Veche.
Biblioteca Județeană „George Coșbuc”
Din anul 1956 până în anul 2012 această clădire a fost sediu pentru Biblioteca Judeţeană Bistrița.
Biblioteca a fost înființată în urma dispunerii Ministerului Artelor din anul 1949 pentru întemeierea unei biblioteci publice în orașul Bistrița. În scurt timp, Biblioteca Căminului Cultural „George Coșbuc” și-a început activitatea cu 80 de volume în clădirea Asociației meseriașilor germani (Gewerbeverein) din strada Parcului nr. 31, iar pe 15 decembrie 1950 și-a deschis porțile pentru cititori cu o colecție de 2340 de volume.
Odată cu creșterea fondului de carte biblioteca avea nevoie de un nou sediu. Astfel în anul 1956 s-a mutat în clădirea de pe strada Gării nr. 2. În 2007 clădirea a fost retrocedată urmaşilor foştilor proprietari și cinci ani mai târziu biblioteca s-a mutat în actualul sediu de pe strada Alexandru Odobescu nr. 11.
Toate contribuțiile sunt binevenite, indiferent de mărime. Chiar și corecția unei greșeli de tipar e apreciată.
Toate contribuțiile sunt verificate înainte de publicare.
Continuă la jurnalul modificărilorToate contribuțiile sunt binevenite.
Toate contribuțiile sunt verificate înainte de publicare.
Toate contribuțiile sunt binevenite, indiferent de mărime. Chiar și corecția unei greșeli de tipar e apreciată.
Toate contribuțiile sunt verificate înainte de publicare.
Continuă la jurnalul modificărilorToate contribuțiile sunt binevenite, indiferent de mărime. Chiar și corecția unei greșeli de tipar e apreciată.

Continuă la jurnalul modificărilor